Vreau să încep scrierea acestui articol prin a vă spune că orice om mai are nevoie și de relaxare din cand în când, lucru ce l-am experimentat pe propria piele dacă pot spune așa. Cum am ajuns la măreața concluzie?:)) Eram de părere până acum ceva timp că munca pe care o practic nu mă stresează deloc și în ritmul ăsta nu o să am nevoie niciodată de o vacanță, deci credeam că pot să muncesc oricât vreau eu fără să iau vreo pauză înafară de cele de mers la toaletă, mâncat, dormit și alte activități obligatorii. :))

La un moment dat însă am simțit că nu prea mai dau la muncă randamentul de altă dată așa că aveam nevoie de o vacanță (bine-meritată aș putea spune). După ce m-am tot gândit și răzgândit am ajuns la concluzia că decât să stau 2 săptămâni plecat prin cine știe ce loc iar apoi să mă întorc la aceeași rutină ar fi mai bine să îmi iau în fiecare zi câte o pauză de 1-2 ore în care să fac ceva relaxant.

Așadar. după ce am testat tot felul de metode de a mă relaxa (de la jocuri video și până la dormit) am început ca în pauzele pe care mi le iau să merg să mă plimb prin parc fiindcă îmbin utilul cu plăcutul. Cum așa? Util faptul că mă relaxez, îmi aaerisesc creierul și îi fac un bine sănătății și condiției mele fizice și plăcut faptul că, după cum probabil v-ați dat seama, îmi place să mă plimb prin parc.

Vă recomand și vouă dacă nu aveți la îndemână alte metode de a vă relaxa să mergeți zilnic sau măcar o dată la câteva zile la o plimbare prin parc, căci sigur aveți așa ceva prin apropiere.

Eu sunt un om destul de sceptic, indiferent despre ce am vorbi, și extrem de rațional. Adică merg în 99,99% din cazuri pe premiza: nu cred până nu văd. Și da, fac asta indiferent dacă cineva-mi povestește o acțiune bună sau rea.

În trecut, dacă nu-mi plăcea ce auzeam, îmi părea ireal la prima vedere sau nu mai trăisem niciodată așa ceva, pur și simplu îi spuneam persoanei respective să mă lase în pace că e nebună și are nevoie de îngrijiri medicale. Au fost cazuri în care într-adevăr erau minciuni dar și cazuri reale unde acei oameni chiar aveau nevoie de ajutor dar am preferat să nu-i cred, ținându-mă de premiza mea.

După ce am trăit, de-a lungul timpului, unele dintre întâmplările pe care mi le povestiseră unele persoane cu ceva timp în urmă am ajuns la o înțelegere, și-anume am învățat să nu mai consider oamenii drept nebuni sau ciudați doar după un simplu lucru pe care mi-l povestesc dar nici să nu-i cred ci pur și simplu să iau totul ca pe o curiozitate. Le spun că da, e ok însă n-am cum să știu dacă e într-adevăr ceva real sau doar o invenție dacă eu nu am trăit asta. Dacă peste ceva timp mi se întâmpla și mie același lucru atunci le confirmam că am trăit și eu același lucru și că e adevărat ce mi-au povestit.

Sfatul meu e să fiți sceptici și raționali însă totodată să luați totul ca pe o curiozitate și nu să judecați o persoană doar după o întâmplare pe care vi-o povestește. Într-adevăr există posibilitatea să fie ceva fals sau să fie adevărat însă asta o știe numai cel ce v-a povestit. Atâta timp cât luați totul ca pe o simplă curiozitate și nici nu-l credeți dar nici nu-l blamați că ar fi un mincinos, n-are ce să fie rău.

Încă de mici am observat cu toții cât de greu e să faci ceva, să te realizezi, dacă nu ai parte de o susținere financiară serioasă care să te finanțeze în încercarea de a-ți atinge unele obiective. Ceea ce spun acum nu se întâmplă numai în România ci mai în toate țările dar parcă aici treaba e cam prea accentuată. Exceptând totuși țările extrem de sărace unde nu există nici cea mai mică posibilitate.

Sunt 2 lucruri care se întâmplă atunci când ai bani la discreție pentru a face cu ei ce te taie capul.

Reușești – Cei care reușesc sunt persoanele care au știut cum să se folosească în mod eficient de banii pe care-i au, i-au investit în proiecte bune și nu i-am cheltuit niciodată pe lucruri de care nu au nevoie. O să vă uimească dar, în România, sunt destui de mulți cei care degeaba au bani la dispoziție fiindcă nu știu cum să-i administreze și sfârșesc tot săraci după ce au investit mult și prost fără să producă vreun leuț.

Nu reușești – Din propriile mele statistici numărul celor cu bani care reușesc este mai mic decât al celor săraci. Cum se explică asta? Având bani fără să muncești pentru ei nu-i vei aprecia atât cât ar trebui și aceștia vor fi risipiți inutil. Fiind sărac vei învăța adevărata valoare a banilor iar atunci când îi vei avea vei face tot posibilul să iei decizii cât mai bune și să învestești cât de corect se poate pentru a produce cât mai mulți.

Ca să ne legăm, ca să zic așa, sau să reproșăm ceva și sistemului de învățământ din România mă simt nevoit să spun că ar fi foarte ok ca încă de la vârste fragede copiii să fie învățați cum să economisească bani, cum să nu-i mai cheltuie pe lucruri inutile, cum să fie conștienți de valoarea lor și abia după ce au învățat aceste chestii să le dăm sfaturi despre producerea lor. Degeaba vor avea câteva cunoștințe legate de cum să-i facă dacă nu vor știi să-i cheltuiască,

Ce le mai place bărbaților fotbalul. Eu nu sunt fan, nu am fost și nici nu mi-a plăcut să joc. Întotdeauna, și la sport, alegeam baschetul sau volei-ul. Nu văd sensul în a alerga după o minge să o dau mai departe, nu există un meci fără violență, fie ea și verbală. Asta nu e frumos, nu e ceva plăcut.

Am avut o vreme când mă uitam la meciuri și știam cam totul din Liga 1, dar am lăsat în urmă când vedeam cum echipele mari pierd cu cele de care nu a auzit nimeni. Poate că îmi plac mie lucrurile sigure, bine că nu m-am băgat la pariuri, deși îmi face cu ochiul această idee, dar va trebui să mă documentez un pic.

La meciurile importante se strânge lumea în baruri, la prieteni și savurează câte o bere. Poate acesta e un motiv pentru care nu îmi place, nu beau bere și nu sunt genul care iese cu băieții. Nu mă pasionează discuțiile lor, sunt mulți deșștepți care nu au habar despre ce vorbesc, dar o fac tare, iar dacă nu ești de-acord cu aberațiile lor, nu e de bine.

Prin generală mai jucam, mai mult stăteam, nici în poartă nu eram bun. Îi vedeam pe alții cum sar după minge, de parcă viața lor ar fi în joc, aceștia o fac de plăcere, e frumos, dar nu e pentru mine. Eu nu pot da totul, nu îmi place să arăt de ce sunt în stare, îmi place să surprind. Iar când sunt așteptări de la mine, de cele mai multe ori nu le îndeplinesc, le văd ca pe niște obligații.

Deci, fotbalul e un sport frumos, dacă e practicat din plăcere. Nu e un joc întotdeauna corect, iar persoanele care îl practică nu sunt întotdeauna agreabile. Hai că începe meciul, am plecat.

Astăzi mă gândeam cât de naiv puteam fi în copilărie. Cum mă uitam la Liga Dreptății sau X-men, îmi imaginam ce aș face cu asemenea puteri, îmi doream așa ceva și chiar încercam să văd dacă reușesc. Sigur că așa fac toți, dar măcar eu nu ma uitam la cei 5 colorați sau desene cu zâne. Ehh, sunt răutăcios, dar am crescut cu desene pline de acțiune și bătăi, mai apoi m-am calmat, că s-au scos.

Preferatul meu din X-men era Ciclopul, sau cum se traduce în română, îmi plăcea la nebunie cum putea să distrugă totul cu privirea. Chiar și ochelarii lui îmi plăceau. Din alte desene era interesant tipul verde cu inelul, nu le-am știut niciodată numele la toți și Flash, acela rapid care îi enerva pe toți.

Doar câțiva ani m-am bucurat de ele, cu FoxKids, apoi au venit cele gen Copiii de la 402, Viața cu Louie și curaj cățel laș. Mi-au plăcut și acestea, dar mi-a luat ceva să mă atragă. Cum nu era altceva, am făcut-o din obligație, trebuia să fac ceva, nu aveam calculator. Cu vreo doi ani înainte să vină Disney cu noile desene pentru copii educați am renunțat la ele și am trecut la Discovery.

Mă bucur că am avut o copilărie în acea vreme, chiar dacă vedeam explozii, nu m-am gândit niciodată să dau foc casei. Dar în ziua de azi, nu știu ce desene mai sunt, eu nu am văzut altceva decât cățeluși și cântăreți. Am rămas cu amintirile, ma mai uit din nostalgie la unele episoade, încă sunt pe internet, curând probabil că se vor pierde, mare păcat. Nici nu am suficient spațiu să le iau și să le pun la păstrare, copilul meu sigur va avea o copilărie de invidiat, doar îl învăț eu ce e frumos și ce e prostie.

Cum ar fi viața fără regrete? Eu cred că am face greșeli fără oprire. Dacă nu avem o conștiință să ne oprească când facem anumite lucruri, sau să ne bântuie, sigur suntem bolnavi. Dar am avea o viață atât de ușoară. Nu ne-ar păsa de nimic, iar trecutul ar fi atât de perfect.

Regretele trecutului, deși încercăm să le ascundem, să le uită, din când în când reapar și ne fac să ne simțim mizerabili. Unele lucruri nu se pot uita, iar evenimentele care ne schimbă viața, în rău, sunt și ele incluse. O alegere să avem de făcut, de care să ne depindă viitorul, și să o facem greșit, din neștiință și lipsă de experiență, poate să ne chinuie toată viața. Nu multe persoane au curajul să privească înainte și să nu își regrete propriile decizii, unii sunt mai slabi. Altora le place atât de mult drama.. Cred că e de la prea multe telenovele și filme americane.

Singurul mod de a trece peste regrete e să nu mai facem greșeli. Da, aiurea, știu, dar dacă nu reacționăm după impuls, dacă gândim în loc să acționăm în neștiință, sigur se pot reduce aceste regrete.

Ca și restul lumii, am și eu regrete, dar nu încerc să le uit. Le țin cu mine, mă fac să îmi amintesc ce se poate întâmpla dacă fac o greșeală. Mai uit din ele, dar cele mai dureroase, revin seară de seară, în momentele acelea când sunt obosit și mă dau complet peste cap, când nu mai am nici un chef de viață. Acesta sunt eu, voi ar trebui să nu faceți așa, eu sunt mai special, ca să nu zic ciudat. AM un mod diferit de a gândi, presupun, nu întotdeauna corect, nici sănătos, dar asta e viața mea. Fac ce vreau cu ea, o trăiesc cum îmi place și e corect.

Iar sunt răcit, nu am chef de nimic, nici că aș putea face prea multe.. Toamna și primăvara sunt teribile, răceli la tot pasul. Chiar și iarna e mai bine, atunci știi că e o simplă răceală și trece de la sine, dar acum, mă ține și două săptămâni. Deși am încercat să mă protejez, am fost copleșit. Toată lumea tușește, strănută, ba mai și dă mâna cu mine.

Pe oriunde umblu văd lumea răcită, școli, licee, autobuz, e ceva cărui nu îi poți rezista. Ca o prăjitură, ca o halva, dar opus. Mă doare gâtul, nu pot să înghit, tușesc. Noaptea nu prea pot dormi, mă mai ține și febra cu frisoanele, ca să nu zic și de starea generală, ce nu îmi permite să fac nimic.

Stau în pat, mă uit la tavan, plictisitor, mă uit la birou și pereți, nimic. Iau telefonul, intru într-un joc, nu fac prea multe. Nu am reflexe, nu pot gândi bine, ce e de făcut.. Stau în pat, ascult muzica, timpul trece, eu nu fac nimic, nu pot să fac nimic. E o așa senzație deranjantă, toate mă dor, ochii mi se închid și înghit cu greu.

La doctor e cel mai interesant, stai la o coadă de ore, la farmacie nu găsești medicamentele și când ajungi acasă, parcă ești de două ori mai rău ca înainte de aventura pe-afară. Îmi e greu să cred că nicio farmacie nu are un amărât de spray pentru nas, iar medicamentele compensate, nu prea sunt compensate.

Și pe la final, când deja simți că boala te lasă, îți amintestești de toate problemele vieții, care s-au adunat între timp. Dar parcă nu ești în apele tale, dai uitare bolii, deși încă te mai sâcâie.. După două sau trei săptămâni deja ai uitat toate aceste lucruri, viața continuă.

Trăiesc într-o lume în care o mare parte din persoanele din jurul meu fumează. Dacă ies în parc, văd cel puțin o persoană care fumează. Dacă mă plimb pe stradă, trebuie să mă feresc de chiștoacele aruncate de către cei ce fumează la balcon.

Dacă doresc să beau o cafea liniștit la o terasă, nici nu mai zic. Și, interesant este faptul că toate aceste persoane fumează deoarece consideră că acest obicei îi relaxează. Totuși eu cred că există metode mai bune prin care poți să te relaxezi.

Un prim mod prin care te poți relaxa este să citești o carte. Nu te costă decât 10-20 de lei sau chiar o poți împrumuta de la bibliotecă, însă cititul este mult mai sănătos și mai constructiv decât fumatul. Citind o carte îți vei îmbunătăți atât gândirea cât și vocabularul dar vei reuși și să evadezi într-o altă lume, neapelând la tot felul de vicii.

Muzica poate fi și ea o metodă de a te relaxa. Cu toții avem probleme însă important este să știm cum să le evităm și să trecem cu bine peste ele. O bună metodă ar fi să te întinzi o oră în pat și să pui niște muzică relaxantă care să fie pe fundal în timp ce tu îți mai limpezești gândurile.

Un alt mod prin care te poți relaxa este o plimbare. Puțin aer curat nu strică niciodată și dacă ai ocazia să faci puțină mișcare este și mai bine, mai ales pentru faptul că specialiștii recomandă cel puțin 30 de minute de mișcare zilnică. Astfel o plimbare la apus poate fi de mii de ori mai bună decât o țigară.

Așadar, dacă și tu ești una din persoanele care fumează pentru a se relaxa, îți recomand una din metodele de mai sus doar pentru simplul fapt că acestea sunt mai sănătoase dar și gratuite.

Acum ceva timp am devenit unchi pentru fiul fratelui meu și al soției sale.Eu personal sunt genul de om căruia îi plac copii doar când aceștia sunt în perioada accea a vieții în care nu vorbesc ci doar mai plâng uneori iar, în rest, stau cuminți acolo unde-i pui.

Apoi vine perioada cea mai neliniștită a copilăriei lor în care scopul principal al copiilor este de a se jucă și de face cât mai multă gălăgie.Atunci nu prea sunt genul de om care și-ar dori să stea lângă un astfel de copil.

Așadar, nepoțelul meu a început deja să murmure niște cuvinte și am început să studiez atent comportamentul și nevoile pe care le are un copil de vârstă sa, eu ne mai petrecând niciodată în viața mea prea mult timp prin preajma copiilor.

Chiar dacă știam în mare faptul că aceștia au nevoi speciale, fiind poate în cea mai importantă perioadă a vieții lor, acum am avut interesanta ocazie de a asista la multe acțiuni desfășurate de un copil care tot ceea ce știe să facă este să mănânce, să doarmă și nu în ultimul rând să se joace căci așa cum știm cu toții aceasta e acțiunea pe care preferă să o să facă tot timpul.

Unul dintre principiile din viața mea este acela de a experimenta (aproape) orice lucru tare pe care am ocazia să-l fac. Printre ”obiectivele” mele se număra și săritul cu parașuta și alte sporturi extreme care te alimentează permanent cu adrenalină.

Ținând cont de acest principiu, faptul că am ocazia să petrec cât mai mult timp cu un copil mic nu face decât să mă bucure pentru că astfel pot să-mi dau și eu seamă cât de cât cam cum mă comportam când eram la vârsta lui, căci știți vorba aia, când sunt mici, copiii se comportă toți cam la fel.

In Father (2020), Anthony Hopkins interpreteaza rolul unui barbat care sufera de Alzheimer, care isi pierde incetul cu incetul reperele sub privirea neputincioasa a fiicei sale intepretate de actrita Olivia Colman. Merita aceasta drama sa fie vizionata?

Maladia Alzheimer a fost tratata intr-un numar mare de filme de-a lungul anilor. Este cazul si polarului The Pledge sau mai recentului Relic, un film horror care abordeaza intr-o maniera bulversanta patologia si ereditatea sa. Chiar daca ia forma unei drama clasice, The Father poseda mecanisme de scriere care creeaza o tensiune surda.

Noua adaptare a piesei Le père, realizata de catre Sandrine Kiberlain si regretatul Jean Rocherfort, filmul lui Florian Zeller scufunda spectatorul intr-un apartament din Londra. Chiar daca decorul ramane acelasi pe aproape intreg parcursul filmului, elementele se schimba si unele actiuni devin ingrijoratoare.

In acest mediu calm insa apasator, Anthony (Anthony Hopkins), un pensionar, duce o viata normala in aparenta. Adesea, batranul este cuprins de un sentiment de confuzie, de senzatia ca se afla in alta casa, de senzatia ca traieste unele momente de mai multe ori. O situatie pe care incearca din rasputeri sa o relativizeze si sa nu discute despre ea cu fiica sa Anne care il viziteaza in mod regulat.

Povestea din The Father este previzibila insa interesul acestui lung-metraj consta in modalitatea sa de a multiplica efectele de punere in scena pentru a crea zapaceala care il cuprinde uneori pe personajul principal.

Chiar daca decorurile sunt limitate, evolueza in permanenta. Obiectele dispar, altele reapar, la fel ca si protagonistii care vin si pleaca in apartamentul unui batran care este din ce in ce mai temator in fata acestor schimbari.

Planuri similar revin de-a lungul intregului film si ne ofera un mediu calduros in fata schimbarilor imprevizibile provocate de boala.

Pentru acest rol, Athony Hopkins a primit un premiu Oscar pentru cel mai bun actor. Ne ofera una din cele mai complexe interpretari din intreaga sa cariera.